Cateva lucruri pe care nu le spun persoanele care fac sport si mananca sanatos

Este plin Facebook-ul de poze cu oameni zambitori care alearga, joaca tenis, merg pe bicicleta, merg la sala si care promoveaza un stil de viata sanatos, pun retete, poze cu salate etc. Sa nu intelegeti gresit, este foarte misto sa faci sport si sa mananci sanatos. Si eu sunt foarte fericita cand alerg, merg cu bicicleta, joc tenis, mananc ceva bun si sanatos in acelasi timp si imi place sa pun poze pe Facebook cu toate astea. Tot ce vreau sa spun este ca dincolo de acele poze frumoase se ascunde un mare efort si foarte multa disciplina, iar acest stil de viata iti ocupa aproape tot timpul liber.

In cursul saptamanii, in fiecare zi ma trezesc la 6.30, merg la munca si muncesc 8-10 ore, uneori si mai mult. In meseria mea sunt zile in care nu ai foarte multa treaba, zile cand este nebunie, depinde ce se intampla. Pe drum, de acasa pana la munca si inapoi fac in medie doua ore, o ora dimineata si o ora seara, deci ajung acasa intre 6 si 7 seara. Prefer sa ma scol mai devreme, ca sa termin treaba mai devreme, sa am putin timp pentru mine. Cand ajung acasa, de cele mai multe ori, imi vine sa beau un pahar de vin, sa ma uit la un film si sa dorm.

Daca vrei sa faci sport si sa mananci sanatos nu iti permiti luxul asta.

Dupa ce vin de la munca, fie ma duc sa alerg o ora sau orice fel de miscare, fie ma duc la cumparaturi ca sa imi procur legumele si fructele de care am nevoie. Daca este zi de alergare (de obicei marti, joi si sambata sau duminica), fac un efort foarte mare sa ma mobilizez, iar prima tura de parc mi se pare insuportabila, abia respir si ma dor toate, insa dupa 3 km incep sa ma simt minunat.

Apoi, in fiecare seara imi dedic cel putin jumatate de ora ca sa gatesc pranzul de a doua zi. Eu sunt foarte nemultumita de mancarea de la cantina sau din oras, iar fast food-ul iese din discutie. Plus ca, mancand fara carne si gluten este foarte greu sa gasesti mancare buna in oras.

Dupa ce termin toata aceasta rutina, de cele mai multe ori fac un dus si ma bag la somn. Deci, nu prea ai timp sa stai pe la carciuma, sa mergi la film, teatru, sa iesi cu prietenii, decat daca iesi impreuna la o alergare sau la o bicicleala, iar apoi la o bere sau un vin, daca mai poti. Deci este un sacrificiu destul de mare pe care il faci.

Apoi, pe langa timp, sa cumperi hrana de buna calitate ai nevoie de mai multi bani. Mai ales iarna, legumele sunt foarte scumpe, iar legumele bio sunt si mai scumpe. Semintele, laptele de migdale, branza de buna calitate, ouale eco sunt scumpe. In cazul meu, care nu mananc decat peste, pestele este considerabil mai scump pecat puiul si porcul.

Apoi, este vorba de cunoastere, care se dobandeste in timp. Trebuie sa citesti multe carti, articole, ca sa stii ce hrana este mai buna si cum sa combini alimentele, mai ales daca faci efort, esti foarte activ si scoti anumite alimente din dieta.

Ideea este ca in viata, pana la urma, este vorba de alegeri. Desi este greu sa faci sport si sa ai un regim alimentar sanatos, implica bani, mult timp si multe sacrificii, eu am decis sa traiesc asa fiindca ma simt extraordinar de cand fac asta, am energie sa fac toate lucrurile care imi trec prin cap, arat bine si sunt sigura ca pe termen lung voi castiga mai mult decat daca as manca acum o portie mare de cartofi prajiti cu maioneza, as bea un vin si as trandavi pe canapea sau as sta la carciuma pana dimineata.

Mai fac si de astea, dar trebuie sa fie exceptii 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s